luni, 20 iunie 2011

WAKE UP!!!






As vrea sa spun ca azi a fost o zi de rahat, dar din pacate nu simt asa. Ar trebui totusi.  Ieri mi-am stricat duminica cu drum pana la Ghidigeni pentru ca azi dimineata la ora 7 sa fiu la scoala. Eram in comisia de Evaluare Nationala. Cand am ajuns la scoala, dupa vreo 30 de min primeste directorul instiintare de la ISJ(inspectoratul scolar judetean) cum ca din 3 membrii ai comisiei ramane doar 1. Asadar eu am fost trimis acasa. Nu mi-e de bani ca si asa erau o mana(desi nu erau de prisos 200 cat primeam in mana) dar chiar nu se merita sa-mi stric weekendul pentru a sta o zi si jumatate la Ghidigeni City(si aici o spun ca termen peiorativ, cat mai peiorativ posibil!!!).

Acum, maine mai stau pe aici si saptamana viitoare cateva zile, apoi PA!

Dupa cum am spus, azi a fost primul examen al Evaluarii Nationale. Unii copii mai cu emotii, alti mai fara. Mi-a facut o placere nebuna sa-i revad. Din pacate nu de asta am pornit postul asta, cin din socul provocat de subiecte. Mi s-au parut extrem de simple, prea facile parca. Eu cand am dat(si ani inaintea noastra si dupa noi) am aut de scris comentarii sau caracterizari de personaj de minim o pagina(asa suna subiectul). Ei acum scriu doua sinonime, 3 functii sintactice(usurele) si doua compunerici mici de cate 10 randuri si gata. Ori la noi numai scrisoarea avea 15 randuri si ocupa o pagina, ca sa nu mai zic de eseul de la subiectul 3. Copiii astia habar nu au sa scrie un eseu, apropo! Devenim din ce in ce mai delasatori, ni se pare totul din ce in ce mai greu. Subiectele au fost facute in asa fel incat sa avem in coninuare acelasi procent de promovati ca si inainte. Sau poate ca ai nostrii copii chiar se prostesc de la generatie la generatie,si nu vor si nu pot chiar sa invete!


Subiectul de la Teza Unica din 2007  e asemanator cu ce aveam noi de scris referitor la subiectul 1A, unde lucrurile sunt asemanatoare. La subiectul 2(sau 1B cum e in 2007) am avvut de facut o scrisoare, dar puteam sa scriem si un articol sau altceva din stilul functional(in 2007 au avut de argumentat pe text ceva) iar la subiectul 3(sub 2 in forma din 2007) am avut de facut comentariu literar sau caracterizare. Diferenta e ca in 2007 au avut de scris 15-20 de randuri(cat am avut eu de scris la scrisoare) si nu cel putin o pagina ca pe vremea mea.

Iata subiectele din anul acesta, care mi s-ar parea hilare daca nu ingrijorator de facile!

29 de comentarii:

Anne spunea...

Da, dumneavoastra vi se par usoare ,si mie la fel ,dar v-ati gandit la cei carora nu li se par asa? Un coleg habar n-avea ce e ala sinonim ,ca altfel nu imi explic cum naiba sa-mi ceara sa-i spun care e sinonimul pentru pom....Si multe alte exemple.Credeti-ma pentru nivelul de acum , subiectele au fost ...hmmm...normale .

Anne spunea...

P.s.
Aoleoooooooo, miercuri nu ramaneti aici???
:|:|:|:|:|:|:|:|:|:|:|:|:|:|:|:|:|:|:|:|:|

Cristian spunea...

Pai tocmai, Ana, pentru nivelul de acum cum ai spus si tu. Deci copiii se prostesc de la generatie la generatie! Si noua ni se pare normal!

Anne spunea...

Se prostesc , intr-adevar dar nu avem ce face...Da, propuneri exista si bla bla bla-uri ,dar cine le pune in aplicare?
Va spun eu , nimeni...
Si acum ,sincer , mi se pare corect sa i se dea sansa si ceilui mai slab la invatatura sa ia cinciu'...
Bine ca ala e nesimtit si nu se simte sa mai invete si el un pic ,si este bine bazat ca i se da o asemea sansa[la scaderea nivelului ma refer] asta e partea a doua . [Si faza asta ,cu din ce in ce mai usor e doar pentru incurajare ...astia cred ca daca ala ia 7-8 o sa se bucure atat de mult incat o sa invete si a doua oara si asa mai departe ,dar nu ,e tocmai invers. ] [are sens?:d]

Bogdan E spunea...

clar, copiii se prostesc. in curand, vor exista doar carti cu desene si toate informatiile se vor transmite pe cale orala sub forma de onomatopee. lumea va fi atat de proasta incat nu va mai avea limbaj, nu va mai cerceta nimic, nu va mai sti nimic. si, usor-usor, isi va gasi sfarsitul...

revenind la realitate, oare de ce se intampla lucrurile astfel? de ce sunt subiectele din ce in ce mai usoare?

Cristian spunea...

Pentru ca suntem putrezi. Pentru ca am interpretat prost democratia si credem ca putem face ce vrem fara consecinte sau cine stie ce efort. Si pentru ca putem, mai ales! Pentru ca totul a inceput cand niste elevi de 2 lei au ajuns adulti si parinti si au avut tupeul si nesimtirea sa se ia de profesori ca de ce au pus nota mica. Pentru ca sus le e frica sa dea subiectele pe bune, ca inainte, caci stiu ca elevii de azi nu mai invata si nu s-ar realiza procentele de admisi. Daca nu putem sa ii obligam sa invete, macar sa le dam mai usor.

Iar ajung sa cred ca "Idiocracy" era mai mult un documentar decat film artistic(comedie). Poate ca chiar au lucrat si cu un futurolog!

Problema este la aproape orice materie, nu numai la romana. Materia s-a mai decongestionat, elevii tot nu invata. Profii mai lasa de la ei, elevii tot nu invata. Cum zicea si Ana, incet incet au invatat ca se poate si asa. De ce? Pentru ca profesorii sunt platiti in functie de cati elevi am in clasa, in scoala. Nu sunt destui elevi? Se desfinteaza clasa si nu mai au ce manca. Astfel ajung profesorii sa treaca clasa niste analfabeti si inadaptati!

Anne spunea...

:d:d:d:d
S-a facut caz mare ca au fost la romana subiecte usoare bla bla bla...Stati sa vedeti ce ne da la mate:d Pariu ca nu ia mai mult de 8 nimeni ...

Tzutzu{Gudanita} spunea...

@Anne : Eh, nu ia nimeni mai mult de 8 /:) Doar pentru ca tu crezi ca nu iei nu inseamna ca ceilalti nu fac fata [si nu ma refer neaparat la mine].

Cred ca "Idiocracy" a fost ca un docmentar doar in cazu' in care aveai de gand sa inveti ceva din el. Ar trebui difuzat peste tot.. sa fie cate o imagine pe fiecare frunza si fir de iarba. Pe pereti, pe sub pietre . Peste tooooooooooot@-)


Wtf e cu atata psihologie si morala? :)) Nu rezolvati prea multe chestii discutand aici... va enervati si frustrati degeaba, si putin probabil ca daca incercand sa faceti ceva reusiti.
People change ^_^

Cristian spunea...

Nu ma enervez si nu ma frustrez deloc. Frustrat chiar nu sunt in privinta asta. Trag un semnal de alarma. Si de nu citeste nimeni, macar m-am descarcat si am zis "cuiva". Deci se pare ca frustrat tot sunt intr-o oarecare masura:))

Tzutzu (Gudăniţa) spunea...

A... atunci in cazu' asta sunteti frustrat si egoist :D

Cristian spunea...

Multumesc, ma simt extrem de flatat!

Cristian spunea...

Nu inteleg de ce egoist, pentru ca vreau sa invatati mai mult?

Tzutzu (Gudăniţa) spunea...

Egoist pentru ca ati spus asta ca sa va descarcati nu cu intentia de a schimba ceva,asa cum se parea si nu s-a mai parut :)) [nu era vorba sa reusiti sa faceti asta, ci doar pareati sa vreti sa incercati]

Cristian spunea...

Nu cu intentia de a schimba pentru ca nu am cum. Sunt prea mic ca sa pot schimba ceva la nivel de sistem si mai ales la nivel de gandire al intregii natiuni.

Eu mi-am expus punctul de vedere. M-am descarcat in sensul ca am zis aici ceea ce cred pentru ca asa am crezut de cuvinta. Puteam foarte bine sa si tac din gura. Dar nu m-am descarcat in sensul ca nu mai puteam eu de limbarnita acum, ci m-am descarcat in sensul ca chiar vreau ca macar cei 3-4 care trec pe aici sa realizeze ca ne indreptam intr-o directie gresita.


Nu tot ce era in trecut era rau si nu tot ce e prezent este bun. Viitorul ni-l construim punand caramizile prezentului pe fundatia viitorului. Trebuie sa imbunatatim ceea ce era, nu sa stricam. Ori mie mi se pare ca nu s-au imbunatatit multe in sistemul de invatamant fata de acum 10-20 de ani. Da, avem mai multe calculatoare, si internet la ele,ce frumo! Si copii care iau fosta Capacitate cu nota 1 chiar si tot ajung la liceu! Asta e viitorul nostru? Ca un elev care a intrat la liceu cu nota de la examen 1 sa termine cu chiu cu vai si liceul si apoi sa faca si o facultate la taxa. Si ma trezesc ca in tribunal sau la spital am in fata mea un om care a trecut prin scoala mai cevaca gasca prin apa. Sunt egoist pentru ca nu vreau asta? DA La naiba, DA!!!

Si sunt si egoist cand cred ca sunt unii copiii care merita mai mult de 1 si care pot mai mult de 1, daca nu ar fi atat de prost crescuti si rebeli incat sa creada ca e cool sa iesi dintr-un examen atat de simplu!

Tzutzu (Gudăniţa) spunea...

Bine, pricepui...
Doar comentam... pentru ca toata lumea zice ce spuneti dvs.
Nu stiu care-i scopu'...
But... Wtf e cu atat psihologie si morala aici?:)) =)))=))))))
Anyway...I'm done with this (:|

Anne spunea...

Wow ! ce-am pierdut.
Nu , aici nu era vorba de mine , Tzutzu ,cand am zis ca nu se va lua mai mult de 8. Era doar o "teorie a conspiratiei" care se pare ca nu a fost reala...[Si daca eu nu iau mai mult de 8 e din vina mea, pentru subiectele,si la mate au fost exact la fel de simple.]
Schimbarea nu se realizeaza fiindac doreste unul ,ca doresc 10...aici e mult mai mult de atat ,dar nu vreau sa intru in nici un fel de polemici ,caci chiar nu ma simt in stare.

Tzutzu(Gudănița) spunea...

@Anne : A fost ca un fel de jignire pentru toti care o sa ia peste 8... Si doar pentru ca tu n-ai lucrat destul si nu iti place matematica si nu esti destul de sigura pe tine nu inseamna ca ai dreptu' sa crezi ca toata lumea a lucrat cat ai lucrat tu si simte ce simti tu vis-a-vis de matematica...
Deci nu poti sa zici asta: "Pariu ca nu ia mai mult de 8 nimeni ..."

Tzutzu(Gudăniţa) spunea...

Gata... Ma simt ca la RealitateaTV!!!
Amintiti-mi sa nu ma mai implic in discutii de genul asta... Incep sa devina din ce in ce mai plictisitoare! (:|

Cristian spunea...

Pai ai zis deja ca nu te mai implici, si incepe sa semene cu razboi personal. Mai bine va infranati pornirea de a mai comenta aici.

Anne spunea...

Ah , dimpotriva Tzutzule ,ar trebui sa se simta maguliti...Asta insemna ca subiectele vor fi grele ,si nu ca eu sau cineva altcineva nu r fi in stare sa le rezolve.Daca sunt in stare cu atat mai bine...
Nu am vrut sa sune ca o jignire,tu ai perceput-o astfel:).
Nu vad de ce sa "ne infranam pornirea de a mai comenta aici"...chiar nu vad de ce , nu e niciun razboi personal :).

Anne spunea...

P.s. Nimeni nu e obligat sa comenteze nicaieri ,fiecare face ce doreste...

Tzutzu (Gudăniţa) spunea...

Pai putem sa discutam si pe mess despre chestia asta... e blogul domnului profesor :|

Dar am zis ca nu mai discut despre nimic si cu atat mai putin aici!

Deci nu mai adresati niciun cuvant la adresa mea!

Cristian spunea...

Gudana.

Tzutzu.

Violeta.

Gudanita.


Uite chiar mai multe cuvinte la adresa ta:))



Am zis sa nu mai continuati cu comentariile pentru ca inca putin si mi se parea ca va paruiati. Sau cel putin Tzutzulica.

Anne spunea...

Oh nuuu, cum sa facem asa ceva?
Daca ne contram ,asta nu inseamna ca ...intelegeti ideea .
Ok , eu am priceput ce a zis Violeta , ea e mai directa ,dar asta e doar de bine , dar NU ASTA AM VUT EU SA SPUN! A inteles gresit ,si eu am incercat sa remediez ce am spus.
Nu pot sa vorbesc in numele lui Tzutzu ;)) dar mie imi place sa ma contrazic ...uneori.

Tzutzu (Gudăniţa) spunea...

Pe mine ma enerveaza oamenii inceti care iau totu' pe ocolite @-) Si care incearca sa faca totu' sa para mai putin real sau dureros sau nu stiu... orice =))
Nu imi pasa,nu ma intereseaza si nu ma incalzeste sau ajuta cu nimic daca folositi tot felu' de eufemisme si interjectii "Oh" / "Ah" inca putin si onomatopee (:|
Adica n-am nimic cu asta =)) DAR ma enerveaza dragalaseniile astea!!!
Ma plictiseste tipu' asta de oameni (:|
Numai de-al de ":o3"

Cristian spunea...

Divagati deja de la subiect, asa ca ori treceti pe mess, ori ramaneti on topic!

Tzutzu (Gudăniţa) spunea...

Era motivu' pentru care paream ca mai aveam putin si o paruiam pe Ana =))
Nu mai am nimic de comentat :| Am zis de mai de mult sa nu mai adresati cuvinte la adresa mea :-L
Respect it!

GATA!
I'M OUT OF HERE!

Anne spunea...

Off topic
Tzutzu , ca te deranjeaza pe tine acest tip de oameni ,e strict problema ta si poti face orice doresti tu in privinta asta ,atata timp cat nu priveste si pe altcineva.
Eufemisme?Da-mi un exemplu folosit in toate aceste comentarii.
On topic
Tot ce am incercat eu sa spun a fost ca s-a inteles prost mesajul meu. Atat.

Anne spunea...

P.s. Scuze, n-am vazut ultimul comentariu:d