Sau poate ca nu, caci in fond a mai fost un examen recent, in urma cu o saptamana parca. E vorba de examenele profesorilor, caci daca tot am luat la rost elevii, sa iau la rost(sau nu) si profesorii.
Se tot spune de cativa ani de notele pe care le iau profesorii an de an la examenele de titularizare (si suplinire). In primul rand ar trebui sa se faca o diferentiere clara intre concurentii la aceste examene. Nu toti sunt profesori, multi fiind studenti proaspat iesiti de pe bancile facultatii. Pentru acestia lucrurile ar trebui sa fie destul de simple in ceea ce priveste subiectul de literatura. Subiectul de gramatica e destul de ciudat. Eu nu stiam cum vor fi subiectele si am ramas placut surprins. Invat gramatica in mare parte inutila in facultate, iar la examenul de titularizare mi se dau exercitii de rephrase si altele in genul celor pe care le faceam la liceu. (Pentru ce am invatat eu de grupuri nominale, verbale, copacei si semantici daca nu am nevoie de ele?). In partea de metodica, e mai naspa pentru ca pregatirea de la dppd pe care am primit-o a fost si este in proportie de 80% teoretica(si aproape inutila si prost predata) cei 20% fiind practica la scoala, unde efectiv iei contact cu elevul. La practica mea, la engleza a fost super lejer(la profa noastra). La franceza, femeia aia ne-a pus sa facem un portofoliu gros de 6-7 cm in care puneam niste planuri de lectii de ale mele, de la orele mele, o fisa psihologica si in rest planurile colegilor(deci maculatura degeaba pentru ca alea erau si-n portofoliile lor) si programa de franceza printata si altele de genul. La ce trebuia atata hartie? La colocviul final, unde am prezentat portofoliile, profele s-au uitat pe vreo 5-6 pagini si gata. Pedagogia e cea mai folositoare materie. Si fostul student cu o pregatire pedagogica oarecum precara trebuie sa faca subiectul ala de metodica. Acum, eu poate am avut si bafta(la greu!) de am luat nota minima la titularizare acum 2 ani. Nu m-am spetit cu invatatul(rar o fac sa fiu sincer-dar cred ca deja sunt niste diferente intre ce consider eu invatat si ce considera asta un elev de acum), si timpul a fost scurt, nu ma intorsesem de mult in tara. Si totusi am reusit cumva sa iau examenul.
Profesorii care dau titularizarea an de an(si care nu iau) au scuze si nu. Depinde de materie si subiecte. La mine la engleza(poate si fiindca eu am luat) nu inteleg cum un profesor ce are experienta de cel putin 1 an nu poate rezolva acele subiecte(2 si 3 macar caci la 1 la literatura poate nu pica pe subiect-desi am impresia ca fara literatura nu iei titularizarea, avand 3 pt). Examenul constand in exercitii si un plan de lectie la sub 2 si 3, ar trebui sa fie accesibil celor cu experienta didactica de cel putin 1 an. Iar examenul de suplinire e mai usor decat cel de titularizare. Acum, mai e o chestie. Eu am zis mai sus pentru materia mea, engleza. Cunosc profesori de fizica care sunt foarte buni in ceea ce fac, sunt bine pregatiti , putand sa explice la orice moment din zi si noapte lucruri din materia lor(nush, de exemplu despre intensitatea curentului, despre forta, legea lui ohm, chestii plictisitoare(dar folositoare!!!) de fizica) si care nu sunt titulari. Mi-au explicat ca sunt posturi putine, mereu aceeasi candidati si pe an nu iau mai mult de 2 titularizarea. Subiectele sunt dificile in sensul ca ele cuprind materie pe care ei nu au de unde sa o ia(decat cu drumuri la biblioteca bucuresti sau iasi) si cred asta pentru ca si eu am de invatat chestii pe care nu mi le-a predat nimeni pentru examenele astea. Stupid si idiot sistem, dar nu ai cu cine sa te bati! Si mai sunt dificile pentru ca li se dau subiecte de sinteza(poate anume pentru a fi greu de corectat in favoarea unei note de 7 la contestatie) in care au de scris pe branci cel putin 6-7 pagini. Poate examenul de genul il ia cine trebuie si nu cine merita, altfel nu pot sa inteleg cum iei 6 la titularizare si 9 la definitivat(mai complex decat titularizarea). Poate.
Si mai e o problema. Cum spunea si ELITE, de vreo 10 ani de zile sau poate ceva mai mult, meseria asta a decazut enorm in ochii oamenilor si mai ales a politicienilor. Problema supradimensionata de mass-media. Pai ce treaba are asta o sa te intrebi. Pai e destul de simplu. Tu ai vrea sa ajungi maturator de strada? Sau gunoier? De ce nu? E o munca cinstita, e necesara unei societati civilizate. A, pentru ca sunt o categorie de salariati priviti de sus cu scarba? Cam aceasi chestie si cu profii. Nu suntem cu mult peste gunoieri si maturatori de strada in ceea ce priveste opinia publica. Si un om cu facultate, care s-a straduit sa ia 9 si 10 si a facut-o din placere pentru ce s-ar cobora atat de mult? De ce sa nu se duca undeva si sa faca ceva(poate ceva care nici nu are legatura cu specializarea de pe diploma) care i-ar aduce satisfactia materiala dorita? Caci hai sa fim seriosi, in ziua de azi ca sa fii fericit ai nevoie de bani, oricat ai spune contrariul, dar asta e o alta discutie ce poate merita postarea sa individuala). Si o si face, caci putin sunt cei care raman in sistem de drag, sau pentru ca simt ca indiferent de probleme, acolo le este locul.
Si atunci cine ajunge candidat la titularizare? Pai cum cine, studentii care au trecut ca gasca prin materie si de care nu s-a ales nimic, cei de la fara frecventa sau de la distanta. Cei care au facut un liceu industrial sau slab si au dat apoi la facultate(ca acum fara facultate nu mai faci nici o branza, nu ca pe vremea lui Ceausescu cand mancai o paine decenta si cu examenul maturitatii(adica BACul pentru cei care nu stiu)). Si cum la facultate se intra de ani buni pe baza de dosar, unde , ca si la liceu completezi niste optiuni si intrii la care pici, au ajuns studenti la limbi, la mate, la istorie si alte facultati specializate pe productie de profesori niste elevi care nu au ce cauta la facultate sau in orice caz nu la specializarea respectiva. Si cum ai nevoie de facultatea aia ca sa mananci o paine, si nu ai bani sa dai din nou la cea la care vrei sau din mai stiu eu ce alte motive, ramai si faci acea facultate(cum am zis mai sus) si o si termini cu chiu cu vai. Pai si apoi studentul ala nu tre sa munceasca? Si ce altceva decat profesor, ca doar asta iese din facultate.
Cam asta e cu rezultatele dezastruoase de la titularizare din ultimii ani. Romania e plina de coruptie si mai exista probleme si la un asemenea examen(stai sa vezi la anu ce-o fi cand te duci cu banu la director si primar sa te angajeze, caci la asta o sa se ajunga, mai ales la orasele mari unde vor fi sume ametitoare in joc). Intr-un sistem in care nu se baga bani pentru o modernizare cu cap, in care bataia de joc si politicul sunt la ordinea zilei, intr-un sistem in care salariatii sunt prost platiti pentru orele muncite(dar nu se gandeste nimeni la conditiile de munca, caci nu stau 4 ore cu dosare de completat in fata ci stau 4 ore cu cate o clasa de 20-mai nou 30- de elevi in fata, pe care trebuie sa-i instruiesti, linistesti, si cate si mai cate, fapt deloc luat in considerare), nu se gasesc multi oameni care sa intre(in sistemu mai sus amintit) stiind ca in alta parte (aici sau afara) gasesc o leafa pe masura pregatirii, diplomei si efortului depus! Iar noi ramanem cu restul la catedra. Sau cel putin in bancile titularizarii!